Se spune că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei sau că “ziua bună se cunoaște de dimineață”.
Încet, încet am început să înțeleg aceste sintagme și să mă bucur întru-totul de ceea ce îmi oferă viața, începând cu dimineața.
Când plecăm într-o nouă destinație, ne facem un itinerariu bine gândit de la care nu ne abatem, decât în cazuri excepționale. Ne dorim să vedem cât mai multe, să descoperim locuri și culturi noi, să trăim, să simțim. Ne trezim de dimineață și cutreierăm străzile din dorința de a cunoaște cât mai mult.
Acest lucru poate deveni uneori, obositor. Astfel că, de fiecare dată, alegem cel puțin o zi din sejur, o zi în care totul se oprește în loc, o zi în care ne relaxăm, citim, admirăm, ne bucurăm de simpla prezența celuilalt.
În timpul excursiei în Fez, am decis ca aceasta zi să fie ultima din cele petrecute aici. Era o dimineață caldă de iunie, soarele își trimitea razele către fereastra camerei noastre. Eram obosiți de la plimbările lungi ce le făcusem zilele trecute. Aud o bătaia în ușă: “Roomservice!”. Alex se trezise iniantea mea și comandase micul dejun în cameră. Ahhh…miros de mentă, fructe exotice și multe preparate marocane ce păreau delcioase. Deci da, am ajuns să înțeleg frazele scrise la începutul articolului și să încep să aplic cât mai mult din ele. Nimic nu se compară cu un răsfăț de dimineață, într-o zi oarecare, în îndepărtatul Maroc, alături de persoana iubită. Nu uitați să trăiți și să vă bucurați de diminețile frumoase, de cafeaua intensă sau ceaiul puternic, pentru că în final cu asta rămânem, nu? Cu amintirile de pe rafturile memoriei noastre.
Kisses, Explovers!
Show Comments (0)