De fiecare dată când plecăm într-o destinație nouă, este bine să ne documentăm cu cât mai multe informații pentru a face din sejurul petrecut, unul de neuitat. Ne-am propus să vă scriem câte 10 lucruri despre fiecare destinație în care am fost, lucruri pe care trebuie să le știți din momentul în care alegeți destinația.
În decembie 2018 am decis să sărbătorim ziua natională a României pe teritoriul Chinei și nu regretăm deloc. A fost o vacantă plină de aventură, tradiție, experiențe unice și distracție.
Iată cele 10 lucruri despre Hong Kong:
- Este nevoie de deținerea unui pașaport nedeteriorat, a cărui valabilitate să depăsească cu cel puțin o lună perioada șederii în Hong Kong. Nu este nevoie de viză. Nu este nevoie de vaccinare.
- Cea mai bună perioadă pentru a vizita Hong Kong este cuprinsă între octombrie și început de decembrie, când vremea este însorită, dar în același timp răcoroasă și plăcută (temperaturi cuprinse între 22 și 26 grade Celsius). Pentru a experimenta cele 2 mari festivaluri din Hong Kong ( Festivalul Primăverii și Festivalul Lanternelor), perioada ianuarie- februarie este cea mai potrivită.
- Rețelele de socializare functionează. Hong Kong este “O tară, două sisteme “- aici totul diferă fată de China traditională. Aceasta inseamnă că Hong Kong este o parte a Chinei, fără a aplica aceleași reguli.
- Noi am zburat cu Air China din Budapesta spre Hong Kong, cu escală în Beijing. Un bilet de avion a costat 399 euro dus/ întors, insă condițiile nu au fost cele mai bune: mâncare proastă, filme puține. Țin să menționez că biletele le-am achiziționat cu 3 luni înainte.
- Cazarea am realizat-o prin Booking.com, oferta fiind largă. Vizitând un oraș cosmopolit, am dorit să stăm într-un zgârie-nori și cât mai aproape de principalele puncte turistice. Prețurile variază și sunt accesibile, pentru o noapte la un hotel de 4* am dat 163 euro/ cameră dublă cu mic dejun inclus.
- Transportul în oraș se poate face fie cu taxi, fie cu autocarul. Atenție, există 3 tipuri de taxi-uri: cele de culoare roșie pentru oraș, cele de culoare verde pentru Teritoriile Noi și cele de culoare albastră pentru Insula Lantau. De asemenea, de la aeroport la hotel am folosit taxi, iar pentru o rută care a durat 1 h am plătit 400 de dolari hk. (1 dolar hk= 0,11 euro). Un drum cu autocarul prin oraș costă 4 dolari hk.
- Pentru excursia optională spre Macau am luat ferry boat, iar acest drum a costat 40 dolari dus/ întors.
- Mâncarea în Hong Kong nu este una delicioasă. Deși credeam că ador mâncarea chinezească, aici mi-am schimbat părerea. Pe străzi există un miros caracterisic de mâncare traditională, iar acesta nu este unul plăcut. Totuși în locurile mai fancy, am găsit câteva preparate adaptate pentru turiști care au fost delicioase (de exemplu YumCha). Dacă v-ați săturat totuși de mâncarea traditională, există diverse fast-food-uri internaționale care vă scot din foame.
- De fiecare dată când am plecat într-o destinație nouă, am achiziționat o cartelă cu internet. Aici o cartelă cu 2.5 GB a costat 5 dolari HK.
- Hong Kong este unul dintre cele mai sigure orașe din lume, fiind supravegheat de camere în sistem englezesc la fiecare colț de stradă. Chiar dacă am mai fost abordați de vanzători de falsuri, nu ne-am simțit nicio clipă în pericol.
Hong Kong este destinația perfectă pentru o vacantă de o săptămană, poate chiar pentru o vacantă în familie deoarece siguranța și confortul sunt la ele acasă. De asemenea există foarte multe atracții turistice atât pentru adulți, cât și pentru cei mici ( Disneyland și Ocean Park), așadar nu există loc de plictiseală.
P.S. Urmează și un articol cu top 10 lucruri de făcut în Hong Kong.
Kisses,
ExpLovers
Ah, și nu uitați: viața e prea scurtă pentru a merge de două ori în același loc!
Text: Hreniuc Lavinia
Foto: Hreniuc Alex
Show Comments (0)