Mauritius este o țară insulară din estul coastei continentului african și din sud-vestul Oceanului Indian, la aproape 900 km est de Madagascar. Mauritius este parte a Insulelor Mascarene, împreună cu insula franceză Reunion și insula Rodrigues.
Mark Twain, un mare admirator al acestor tărâmuri de vis, a spus cândva: “Mai întâi a fost făcut Mauritius și apoi raiul“.
Experiența ExpLovers
Din momentul în care am ales Mauritius ca și destinație de vacanță, am știut că avem foarte multe activități și locuri frumoase de vizitat. După un zbor lung de 10 h și 40 min din Amsterdam, am ajuns în acest colț de paradis uitat de lume. Am ales ca loc de cazare un hotel situat pe coasta de est a insulei pentru a ne afla cât mai aproape de Ile aux Cerfs. Văzusem foarte multe fotografii pe rețelele de socializare și știam că trebuie să ajungem acolo. Ceea ce n-am știut este că pe această coastă bate foarte tare vântul și era imposibil să faci plajă. Pe noi acest lucru nu ne-a afectat foarte mult deoarece în fiecare zi am fost plecați în alt loc.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să luăm o hartă și să realizăm traseele pentru săptămâna ce urma să o petrecem aici. Al doilea lucru a fost să contactăm o agenție de taxi. Aceasta ne-a trimis un minibus condus de un tip foarte simpatic Avi, care ne-a plimbat toata insula. Acesta ne-a povestit despre obiceiurile localnicilor și ne-a dus în locurile mai puțin cunoscute de turiști. Ba chiar mai mult, spre sfârșitul sejurului a devenit un partener de aventuri.
În prima zi am pornit spre sudul insulei. Am vizitat plaja Gris-Gris, o plajă largă și pustie unde vântul bătea puternic, dar care avea un punct de belvedere impresionant. Aici era recomandat să nu se între în apă datorită curenților foarte puternici. Mersul cu mașina pe costă insulei a fost o adevărată încantare pentru ochi , cu foarte multe locuri “bune de pozat”.
Nu se putea să nu vizităm capitala insulei, Port Luis. Acolo ne-a izbit traficul intens, aglomerația și agitația dar și mixul dintre vechi și nou. Am vizitat piața de legume și carne, portul, ne-am plimbat pe străzi și cel mai important, am găsit o cafenea. Poate vă întrebați de ce aduc aminte de cafenea dar, de fiecare dată când suntem plecați într-o destinație exotică ducem dorul unui espresso bun iar Alex este buimac toată ziuă dacă nu bea cafea. Așadar dacă ajungeți în Mauritius, cafeaua de la Truth coffee trebuie să o încercați! Un cappuccino a costat 75 de rupi.
După cum vă spuneam anterior, ne-am dorit foarte mult să ajungem pe Ile aux cerfs. De la hotelul la care am fost cazați (Tropical Attitude) se făceau zilnic curse spre insulă. După un drum de 30 min cu barca, am ajuns într-un paradis de culoare turquoise. Aici marea este liniștită, nisipul este foarte fin iar apa de o culoare incredibilă. Și pentru că ne place să ne bucurăm de viață, barul de pe plajă este exact ce lipsește din acest peisaj. Tot aici am încercat pentru prima dată parasailing, iar lista de activități în zonă este nelimitată.
Pentru a rămâne tot în sfera distracții, trebuie să vă povestim și de parcul de aventuri din Le petit Bassin, La Valee des Couleurs. Aici sunt foarte multe activități precum Atv-urile, tiroliana, mașini boogie, mountain trekking iar pentru cei mai curajoși-podul nepalez. O altă cunoscută atracție din acest parc, pe care nu o veți mai întâlni în altă parte, este „pamantul de șapte culori” din Chamarel, locul unde nisipul se găsește în 7 culori diferite într-un spațiu foarte mic.
Deși nu era pe lista noastră de activități, Avi ne-a propus să ne ducă la un templu hindus. Am oprit inițial în fața a două statui înalte ale zeilor Brahma și Shiva iar în apropiere se afla templul. Am fost întâmpinați de o “sfințire” a unui autovehicul, stranie imagine! Familia era așezată în fața mașinii iar preotul hindus spunea rugăciuni. Mașina era împodobită cu flori iar sub roțile mașinii erau așezate lămâi. În momentul în care rugăciunea luă sfârșit, mașină trebuia să treacă peste acele lămâi iar binecuvântarea era realizată. Ne-a fost permis să pătrundem și în interiorul templului, unde am primit binecuvântarea de către preot prin însemnarea noastră cu o pastă roșie pe frunte. De fiecare dată când cineva se ruga în fața altarului, trebuia să bată un clopot. Lucrul ce ne-a atras atenția a fost modalitatea de rugăciune: femeile aduceau flori și banane în fața zeilor întruchipați în oameni, maimuțe, elefanți. Experiența trăită aici a fost unică, așadar trebuie să o treceți pe listă “to do” a vacanței în Mauritius.
Alte lucruri de trecut pe listă ar mai fi: plajele de pe coasta de vest, Flic en Flac, un prânz la Lux le Morne și o seară de concert la Shangri-La.
După o săptămână petrecută aici putem spune că Mauritius ne-a oferit o experiență de neuitat. A fost exact cum ne-am imaginat, un loc cu adevărat fabulos prin frumusețea sa: plaje aurii, ape limpezi, munți maiestuoși, amestec de faună și floră exotice, preparate culinare ce reflectă din plin diversitatea etnică și culturală. Mauritius le are pe toate!
Tips & Tricks
1. Pentru a ajunge în Mauritius aveți nevoie de un pașaport valabil pe o perioadă minimă de 6 luni. Nu este necesară viza pentru cetățenii români și nici vaccinarea.
2.Dacă aveți posibilitatea de a alege, zburați cu KLM. Am rămas impresionați de amabilitatea personalului, de diversitatea filmelor pe care le-am putut viziona și de mâncarea foarte bună primită în timpul zborului. De asemenea, locul pentru picioare este generos iar scaunele confortabile. Ah, și toate aceste servicii la economy class.
3. În Mauritius totul se plătește în rupi (moneda nationala ). Așadar, nu ezitați să schimbați banii în aeroport, aici este cel bun curs.(1 euro= 39,2 rupi).
4. Gustați din preparatele tradiționale și cât mai multe fructe exotice. Samoosa este un preparat delicios!
5. Vizitați Ile aux Cerfs în timpul săptămânii, în weekend-uri este foarte aglomerat
6.Cel mai bun rom din lume se fabrică în Mauritius. Cine ajunge în Mauritius, avem rugămintea să-i aduceți și lui Alex o sticlă de Chamarel. 🙂
Curiozități
Simbolul insulei Mauritius este pasărea Dodo. Se spune că aceasta a trăit doar pe aceste tărâmuri și a dispărut la 200 de ani de la popularea insulei.
În Mauritius se consideră politicos să oferi cadoul cu mâna dreaptă.
Sperăm că v-am făcut curioși pentru următorul articol și nu uitați: Viața e prea scurtă să mergem de două ori în același loc!
Kisses, expLovers!
Show Comments (0)