Ce e de făcut în Budapesta

 

La doar 315 km de Timișoara se află unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei, Budapesta. Cu o istorie impresionantă, orașul de pe Dunăre are atâtea lucruri de oferit turiștilor săi. Nu ai cum să te plictisești aici. De la clădiri istorice impresionante, băi termale, la cafenele și restaurante cochete. Acest oraș are tot ce ți-ai putea imagina…și asta la prețuri accesibile. Ai un weekend liber și nu știi ce să faci? Citybreak în Budapesta este răspunsul.

budapesta budapesta

Noi am plecat într-o zi de vineri și ne-am propus să descoperim cât mai multe din acest oraș pe o perioadă de 2 zile. Cu puțin noroc, am găsit o ofertă la Maison Bistro & Hotel și am plătit doar 78 euro/ noapte, prețul în mod normal fiind de aprox. 200 euro. Și mai mult noroc am avut că acest hotel se află exact în cetate, deci nu am avut nevoie de transport. Și așa ne-am luat la pas spre descoperirea a ceea ce înseamnă Budapesta. Am trecut pe listă câteva lucruri pe care să nu le ratați, dacă ajungeți aici.

1. Bastionul Pescarilor, una dintre cele mai frumoase clădiri din Budapesta. Numele bastionului provine de la breasla pescarilor care a fost responsabilă cu apărarea acestei porțiuni a zidurilor orașului în Evul Mediu. Aici se află o terasă de vizualizare, cu multe scări și poteci pietonale. Tot aici veți găsi o cafenea drăguță care oferă o panoramă superbă asupra Dunării, Insulei Margareta și Pestei către est dar și a dealului Gellert.

 Bastionul Pescarilor  Bastionul Pescarilor Bastionul Pescarilor

2. Biserica Matthias se află în apropierea Bastionului, nu ai cum să o ratezi. Cu turnuri înălțătoare în stil baroc și acoperiș colorat, acest locaș a fost construit inițial în stil romanic în anul 1015. De asemenea a reprezentat biserica domnească a Regatului Ungariei, loc de botez, încoronare și prohodire a membrilor familiei regale.

Biserica Matthias Biserica Matthias

3. Plimbare pe Podul cu lanțuri. Pe malul Dunării veți observa mai multe poduri dar niciunul nu este mai renumit decât Podul cu lanțuri. Construit în anul 1894, acesta a fost folosit pentru prima data de armata ungară în Războiul de Independență. Traversând acest pod puteți admira, pe de-o parte, Palatul Parlamentului, pe de altă parte Castelul Buda.

Podul cu lanțuri.

parlamentul ungariei

4. New York Cafe, un loc absolut uimitor. Să bei cafeaua într-o clădire ce datează din anul 1894, adăpostul unora dintre cei mai faimoși editori și scriitori din Ungaria secolului 20, este mare lucru. Lăsăm aici o fotografie, să vă convingeți.

cafe new york

foto: New York Cafe

5. Mergeți cu funicularul la Castelul Buda. Aflat la baza Podului cu lanțuri, funicularul a fost inaugurat în anul 1870 și face parte din patrimoniu UNESCO. Prețul unui bilet este 1.800 de forinți dus-întors și 1.200 de forinți doar dus. Odată ajunși sus, veți putea vizita Castelul Buda, construit în secolul al XVIII- lea, cu un impresionant număr de 200 de incăperi, aranjate simetric în jurul domului central.

budapesta

6. Restaurantul Mazel Tov. Nu știu cum sunteți voi, dar noi de fiecare dată când plecăm într-o destinație nouă, suntem foarte curioși de locuri, pub-uri sau cafenele drăguțe. Budapesta abundă de locuri frumoase iar unul dintre ele este, cu siguranță, Mazel Tov. Aflat într-o curte interioară, cu un design minimalist, beculețe atarnande și o atmosferă relaxanta, acesta este locul perfect pentru a încheia seara frumos.mazel tov

foto: Mazel Tov

7.Cină la Jamie Oliver. Deși nu știam că acest renumit restaurant se află și în Budapesta, am reușit să dăm peste el din greșeală și nu am regretat. Locul este foarte frumos amenajat iar mâncarea..delicioasă. Și în plus a fost singurul restaurant din cetate ce ne-a primit după ora 23:00. Bineînțeles că meniul a fost unul variat: de la aperitive, paste, pizza, burgeri până la deserturi și cele mai alese vinuri. Trebuie să încercați prăjitura de ciocolată cu înghețată de caramel sărat. V-am făcut poftă? Pentru o cină de 2 persoane am plătit în jur de 45 euro.jamie oliver jamie oliver

Acestea au fost lucrurile pe care noi le-am descoperit în capitala Ungariei. Voi ce alte lucruri drăguțe ați mai văzut? Va așteptăm să povestim împreună. P. S.: Nu uitați, viața e prea scurtă să mergem de două ori în același loc!

Kisses, ExpLovers!

foto: www.alexhreniuc.ro

Tags:

  • Show Comments (0)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

comment *

  • name *

  • email *

  • website *

You May Also Like

Ce e de făcut în Republica Dominicană

Republica Dominicană este o tară insulară din America Centrală, în nordul Mării Caraibilor, situată în partea de est a ...

10 lucruri pe care să le știi înainte de a pleca în Sankt Petersburg

După ce am vizitat Moscova anul trecut, am știut că trebuie să vizităm și ...

Vacanța în Croația în vremuri de pandemie

Vacanța în Croația a fost una dintre cele savurate. De ce? Pentru că după ...