Bora Bora – un vis devenit realitate

Bora Bora – un vis devenit realitate 

Am început să scriu acest articol în aeroportul din Bora Bora în drum spre casă, în fața muntelui Otemanu acoperit de nori. Zborul spre Papete are întârziere o oră iar pentru acest lucru am primit o băutură gratis din partea companiei Air Tahiti. Foarte profesioniști cei de la această companie, dar vă vom povesti puțin mai târziu despre asta.  Bora Bora

Am visat de foarte mult timp la această destinație și chiar acum când scriu aceste rânduri încă nu îmi vine să cred că am ajuns aici. Nu știu cu ce să încep și ce să vă povestesc mai întâi dar pot să vă spun că prima impresie a fost una uluitoare. Din momentul în care ne-am dat jos din avion nu ne-a venit să credem ce culoarea are apa.  Bineînțeles că întregul drum de la Papete (capitala statului Tahiti) la Bora Bora a fost un deliciu: atol după atol, insulă după insulă; îi spusesem lui Alex că aici o să învețe toate nuanțele de albastru și așa a și fost. Dar să o luăm cu începutul, cu planul de vacanță și cum am ajuns în acest paradis numit Bora Bora.Bora Bora - Polinezia Franceza

 În primul rând trebuie să știți că drumul până în paradis este lung și necesită multă răbdare, mai ales dacă alegeți să zburati prin Asia sau nu aveți altă opțiune cum a fost și cazul nostru. Mai există posibilitatea să zburați prin L.A. însă este nevoie de viză iar noi nu aveam. Drumul nostru a fost Timișoara-Budapesta-Dubai-Aukland-Papete-Bora Bora și a durat 4 zile. Da, ați citi bine! A durat 4 zile pentru că doar așa am putut lega zborurile, însă ne-am odihnit o noapte în Aukland și nu am stat chiar doar în avioane și aeroporturi. Au fost 26 ore de zbor efectiv, fragmentat în 5 h și 30 min, 15 ore, 4h și 30 min și 1 h. Din Budapesta spre Dubai am zburat cu Emirates iar la domeniul calitate încă este pe primul loc în topul companiilor cu care am zburat noi. Din Aukland spre Tahiti am zburat cu AirTahitiNui și vrem să spunem că au fost foarte ok. De la primirea pasagerilor cu flori și mâncare bună până la servicii extra și primirea informațiilor legate de zbor la diferite intervale de timp.

În ceea ce privește cazarea, putem să vă spunem că există mai multe posibilități de cazare-unele chiar mai accesibile, însă acestea se află pe insulă. Asta înseamnă că nu veți sta pe o căsuță pe apă ci într-o pensiune unde o noapte de cazare este 200 euro/ camera dublă. (exemplu – Oa Oa Lodge).

Fiind luna de miere, am dorit să ne răsfățam și am ales o cazare de tip bungalow, cu vedere spre muntele Otemanu. Hotelul se numește “Le Meridien” și putem spune că am fost mai mult decât impresionați: de la personalul foarte amabil, la servicii, mâncare delicoasa și diversă dar și activități foarte multe și incluse în sejurul petrecut acolo. Noi am făcut rezervarea cu 3 luni înainte și am vânat ofertele de pe booking.com iar într-o noapte, pe la ora 3:00, Alex m-a trezit să mă anunțe că a făcut rezervare în Bora Bora pentru că a găsit o reducere de 4000 euro. Da, ați văzut bine! Cu o astfel de reducere, nu puteam ezita. Ba mai mult decât atât, am avut regim de demipensiune inclus în preț. Acest lucru este neobișnuit pentru că cele mai multe oferte la resorturile din Bora Bora, ofereau doar micul dejun. Astfel de oferte găsisem și la agențiile de turism. Așadar, cu puțin noroc puteți  găsi variante extraordinare, cu prețuri accesibile și servicii extra. Sfatul nostru este să urmăriți periodic site-urile cu bilete de avion și cazări.

Bora Bora - Polinezia Franceza- Alex Hreniuc Hreniuc Lavinia Hreniuc Alex Hreniuc Alex Bora Bora

Unul dintre deliciiile vacanței a fost plimbarea pe insulă cu o mașină electrică. De la resort poți ajunge pe insulă cu barca. În port există un singur punct de “rent a car”. Cel mai bine este să faceți rezervare cu câteva zile înainte pentru că noi nu făcusem și eram pe punctul de a rămâne fără masină. De asemenea se mai pot închiria biciclete și motociclete , însă numărul lor este limitat. Astfel am făcut inconjorul insulei de câteva ori, aceasta având un perimetru de aproximativ 25 km. De asemenea am vizitat vestitul bar Bloody Mary, am vizitat cea mai spectaculoasă plajă de pe insulă, am luat prânzul la resortul Sofitel (nu prea există variante de restaurante) și am urcat spre munte pentru a admira priveliștea de sus.  

Sofitel Bora Bora Lavinia Hreniuc Sofitel Bora BoraOtemanu Bloody Marys

Aici și trezitul la ora 5:00 dimineața este o plăcere, oferind o priveliște extraordinară. Culorile pe care le-am văzut aici, nu le-am mai văzut niciunde. Și da, ne-am cam trezit la ora 5:00 a.m. datorită diferenței de fus orar de “ doar” +13 h.  

Otemanu Le Meridien Le Meridien Bora Bora Le Meridien Bora Bora

Una dintre cele mai palpitante activități a fost să înotăm cu rechinii și cu pisicile de mare. De la resort se organizează această excursie cu un grup de aproximativ 15 persoane. Această excursie a costat 23.000 xpf (1 USD= 105,47 xpf). Se pleacă de dimineață și se ajunge undeva în jurul prânzului. Există și varianta de a lua prânzul pe barcă pentru un extra cost, însă noi am preferat varianta scurtă.  

Le Meridien Bora Bora Bora Bora Bora Bora Hreniuc Lavinia

Într-o zi ne-am hotărât să navigăm singuri pe ocean și am închiriat o barcă timp de 4 h care a costat 270 dolari. A fost o experiență mișto, ne-am oprit pentru snorkelling la reciful de corali și ne-am bucurat de liniștea și albastrul apei. Partea amuzantă a fost când am rămas în mijlocul oceanului pentru că am înecat motorul.  Norocul nostru a fost că la bordul bărcii aveam un telefon și am sunat pentru asistență. Astfel am fost ajutați în 10 min. 🙂 Așadar, dacă vă plac experiențele tari, plimbarea cu barca va fi exact pe placul vostru.

Hreniuc Alex

O altă activitate foarte mișto a fost plimbarea cu elicopterul. Costul unui zbor de 10 min este de 108 euro/persoană. Există și variante de 20, 30 și 40 min. Orice variantă alegeți, vă veți bucura maxim de acele minute prețioase care vă vor ține cu sufletul la gură.  

Air Tahiti Nui Air Tahiti Nui Bora Bora Polinezia Franceza Bora Bora Polinezia Franceza Bora Bora Polinezia Franceza Intercontinetal

Un lucru pe care l-am ratat din cauza perioadei nefavorabile a fost să vedem balenele. Prețul pentru această excursie era 150 dolari/ persoană.  

Într-o dimineață am decis să comandăm micul dejun în bungalow. Acesta a fost adus pe caiac și amenajat pe terasă în timp ce eu am făcut o plimbare cu caiacul pe mare. Practic servirea micului dejun devenise un întreg ritual aici și ne-am bucurat foarte mult de acesta.

Le MeridienLe Meridien Le MeridienHreniuc Lavinia

Noi am petrecut 10 zile în acest paradis și nu a existat zi în care să ne plictisim. Spun asta pentru că forte mulți dintre voi ne-ați întrebat dacă e ceva de făcut. Pe lângă activitățile scrise mai sus, aveți și alte variante precum: spa, hrănirea broaștelor țestoase din resort, cine romantice pe plajă sau pe barcă la apus, plimbări pe plajă, snorkelling, diving sau pur și simplu să vă răsfățați în cada din bungalow cu vedere spre muntele Otemanu.

Hreniuc Alex si Lavinia Le MeridienHreniuc Alex ExpLovers ExpLovers Bora Bora Bora Bora Bora Bora Bora Bora Le Meridien Bora Bora Le Meridien Bora Bora Le Meridien Bora Bora Le Meridien ExpLovers ExpLovers ExpLovers ExpLovers ExpLovers Bora Bora ExpLovers Bora Bora

Acestă destinație a meritat locul 1 în topul nostru și suntem foarte bucuroși că am reușit să o bifăm. Vă recomandăm cu tot dragul să mergeți acolo și veți vedea că, în ciuda tuturor inconvenientelor, este cel mai frumos loc de pe Pământ. Go for it!

PS.: Vă pregătim un nou articol cu toate lucrurile pe care trebuie să le știți înainte de a alege Bora Bora ca și destinație de vacanță.

Stay tuned! Kisses, expLovers*

text : Hreniuc Lavinia / foto: Hreniuc Alexandru 
ExpLovers Bora Bora ExpLovers Bora Bora Hreniuc Lavinia Bora Bora

 

 

Tags:

  • Show Comments (0)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

comment *

  • name *

  • email *

  • website *