Cum ne plănuim vacanțele

Am început să scriu acest articol pentru că ne-ați întrebat foarte mulți dintre voi cum ne plănuim vacanțele, ce site-uri folosim și cum achiziționam biletele de avion.
Așadar, totul începe prin a alege destinația. Fiecare dintre noi, atât eu cât și Alex, avem câte o listă (sau mai multe) cu destinațiile pe care dorim să le vizităm. În funcție de asta, începând cu anul curent, urmărim oferte atât de cazare cât și la biletele de avion.
Site-urile pe care le folosim pentru cazare nu sunt complicate și cred că sunt cunoscute de mulți dintre voi: booking.com, hotels.com, airbnb.com sau uneori chiar site-urile oficiale ale hotelurilor. În momentul în care ești un călător frecvent, primești tot felul de beneficii, de la reduceri de până la 40%, cum am găsit în Bora Bora, unde 40% înseamnă chiar 4000 euro, până la primirea unei nopți în plus de cazare pe hotels.com.
Un pont bun ar fi să urmăriți hotelurile sau destinațiile dorite pe timp de noapte. Poate este pură coincidență sau nu, dar cele mai bune oferte le-am găsit după ora 00:00.
În ceea ce privește achiziționarea biletelor de avion, avem mai multe motoare de căutare: momondo.com, skyscanner.com, googleflight.com sau uneori chiar pe site-urile oficiale ale companiilor aeriene.
Acesta este parcursul unei vacanțe în Europa, America de Nord, Asia și Australia.
Trebuie să recunoaștem că atunci când a venit vorba despre Africa, America Centrală sau America de Sud, am ales ofertele agenției TuiTravel.
Dacă plecăm intr-o destinație complet nouă, verificăm și noi alte bloguri ale persoanelor care au fost acolo, un sfat nu strică niciodată.
Pentru a găsi spot-uri, restaurante, locuri mișto în fiecare destinație, căutăm pe Instagram în funcție de locație. Acest mod de căutare ne-a ajutat foarte mult de fiecare dată, de exemplu când am vânat Aurora Boreală în Islanda sau când nu am găsit un restaurant deschis în timpul Ramadanului în Maroc. Toate acestea sunt mici detalii care vor face din vacanța voastră o reușită.
Sperăm că v-am oferit informații utile, iar dacă mai aveți și alte întrebări, nu ezitați să ne scrieți. Poate unii vă imaginați că facem lucruri “supranaturale” în căutarea vacanțelor, dar noi credem că sunt lucruri normale, la îndemâna fiecăruia dintre voi.

Ponturi:

  1. O vacanță exotică se plănuiește cu cel puțin 4-5 luni înainte, ofertele sunt mult mai atractive.
  2. Chiar dacă sunteți un grup mai mare, treceți câte 1-2 persoane la achiziționarea biletelor de avion, la unele companii prețurile sunt mai mici.
  3. Atenție la prețurile exagerat de mici pentru o anumită destinație, de cele mai multe ori sunt în extra sezon.
  4. De fiecare dată , verificați prețurile și pe site-urile oficiale ale hotelurilor, există șanse mari să găsiți prețuri mai mici. Booking.com au comisioane de 15-20%.

Kisses, ExpLovers!
Ah, și nu uitați: viața e prea scurtă să nu găsim oferte bune de vacanță!

Tags:

  • Show Comments (0)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

comment *

  • name *

  • email *

  • website *

You May Also Like

Aventura din Maurtius

Mauritius este o țară insulară din estul coastei continentului african și din sud-vestul Oceanului Indian, ...

TUI travel

Circuit Scandinavia cu fiordurile și capitalele sale

Nu am fost niciodată în căutare de croaziere, dar cei de la TUI Tavel ...

maroc

Următoarea destinaţie…

Am pregătit cu mare entuziasm următoarea destinație. Este vorba despre Maroc, o țară fascinantă! ...