10 lucruri pe care să le știi înainte de a pleca în Moscova

Moscova ExpLovers

1. Este nevoie de viză doar pentru Moscova, cea pentru Rusia nu este valabilă. Din păcate, viza o puteți lua doar de la Ambasada Rusiei din București sau de la Consulatul din Constanța. Este o întreagă nebunie cu această viză: am completat un formular primit de la hotelul în care am stat (în prealabil am cerut formularul pe mail), am trimis formularul la hotel înapoi și am primit o invitație și o scrisoare de intenție. De asemenea este nevoie de o asigurare de viață de minim 30.000 euro/ persoană pe perioada călătoriei și de o fotografie de 3,5/4,5cm. Acestea, la care se adaugă o copie după pașaport și un formular online completat de pe site-ul ambasadei sunt actele necesare cu care să mergeți la Ambasadă. Taxa de viză a fost 660 lei/persoană. Partea interesantă este că depunerea se face personal, însă returul a fost prin curier. Ca și costuri se mai adaugă taxa de transport a pașaportului spre casă (asta pentru că nu am putut rămâne până a două zi) și transportul până la București.
2. Totul se plătește în ruble. Așadar, cum ajungeți în aeroport, puteți schimba deja la bănci sau la ATMuri. De asemenea, noi am plătit foarte mult cu cardul, acesta este acceptat chiar și la magazinele ambulante din piață.
3. Depinde de perioada în care mergeți, însă trebuie să știți că în Rusia este foarte frig. Deși la meteo anunțau doar -3C, senzația era de -10C. De asemenea, a nins în fiecare zi și a bătut vântul. Așadar, luați haine groase la voi, inclusiv mănuși, căciulă, fular și foarte important – o pereche de bocanci îmblăniți și impermeabili.
4. Dacă ați cumpărat bilete la teatrul Balșoi, nu uitați să vă luați cu voi cardul de credit cu care ați făcut rezervarea, biletul și copie după pașaport.
5. Piața Roșie este păzită și îngrădită. Așadar, nu veți putea merge când doriți decât începând cu ora 10:00 și după ce ați trecut printr-un filtru de control.
6. Să nu vă speriați când vedeți puncte de control: de la hotel, restaurante, mall-uri până la piețele din aer liber. Nu știu dacă tot timpul este așa, dar în perioada sărbătorilor se creează cozi întregi de minute bune. Nu este foarte plăcut, dar cumva parcă te simți în siguranță.
7. Dacă aveți nevoie de internet pentru o viața mai ușoară, puteți cumpăra o cartela SIM din aeroport. Costă aproximativ 7 dolari o cartelă cu net nelimitat. Atenție! Se plătește doar cash.
8. Transferul de la aeroport până la hotel puteți să îl faceți fie cu taxi/Uber , care este destul de accesibil, fie cu cu autobuz la care puteți lua biletele chiar din aeroport. De asemenea, prin oraș am circulat cu Uber, dar se poate și cu metroul.
9. În restaurante, cafenele și baruri, prețurile diferă  în funcție de locație.  Spre exemplu, într-o cafenea din galeriile GUM am plătit aproximativ 120 lei pentru 2 cafele și două prăjituri, însă o oră pe patinoar costă 107 lei/ 2 persoane cu patine închiriate.
10. Să nu vă așteptați că rușii să vorbească engleza. Acest lucru l-am întâlnit doar la restaurantele mai luxoase și la hotelurile de 5 stele. În rest, taximetriștii, vânzătorii ambulanți sau orice altă persoană nu va vorbi engleză. Așadar, câteva jocuri de mimă înainte nu ar strica. 🙂

Ah, și nu uitați: viața e prea scurtă să mergem de două ori în același loc!
Kisses, ExpLovers!

Tags:

  • Show Comments (0)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

comment *

  • name *

  • email *

  • website *

You May Also Like

Bora Bora – un vis devenit realitate

Bora Bora – un vis devenit realitate  Am început să scriu acest articol în ...

10 lucruri pe care să le știi înainte de a pleca în Sankt Petersburg

După ce am vizitat Moscova anul trecut, am știut că trebuie să vizităm și ...

10 lucruri pe care să le știi înainte să vizitezi JAPONIA

Japonia a fost de mult timp pe lista noastră de “must visit” și cu ...