Pardon Cafe - un local unic in Sibiu

Pardon Cafe – un local unic in Sibiu

De fiecare dată când plecăm într-un alt oraș, ne place să descoperim terase, restaurante, localuri frumoase unde ne putem bucura de un prânz sau o cină sau pur și simplu un cocktail într-un loc deosebit. De această dată am ajuns în Sibiu. Deși vizitele aici au fost destul de frecvente, nu am gasit un restaurant la care să ne gândim cu drag de fiecare dată când revenim. Lucrurile aveau să se schimbe…

În drumul spre Sibiu, am găsit pe rețelele de socializare lista restantantelor și localurilor Pop din Ghidul Galben Gault& Millau, iar pe lista aferentă Sibiului ne-a atras atenția restaurantul Pardon Cafe. Acesta este situat pe strada Cetății nr.14, chiar în centrul istoric al orașului. Pe o străduță îngustă a cetății medievale, se întrezărește terasa restaurantului. A fost foarte ușor să ajungem acolo fiind ghidați de simțul mirosului pentru că în apropierea restaurantului se simțeau miresmele de fripturi și fructe de mare pregătite chiar în fața oaspeților. Nu știm încă ce ne-a plăcut mai mult: diversitatea și originalitatea preparatelor sau faptul că vedeam cum se prepară bucatele. Astfel, toate simțurile au fost activate! De asemenea, preparatele au fost aduse de însuși bucătarul acestor delicatese, ceea ce a conferit o încredere și mai mare în ceea ce a urmat să degustam. Și pentru că o mâncare copioasă are nevoie și de o băutură răcoritoare, am ales o limonadă din fructe proaspete care a întregit masa pe care am servit-o acolo.

Ne bucurăm că am găsit acest restaurant unic în Sibiu în care să revenim cu drag de fiecare dată. Așadar, dragi expLovers, în călătoria voastră în Sibiu, treceți restaurantul Pardon Cafe pe listă! Nu o să regretați! Ah, și nu uitați: viața e prea scurtă să nu mâncăm preparate delicioase!

P.S. Cu acest articol deschidem o nouă rubrică de food pe blogul nostru. Promitem să vă prezentăm cele mai faine locuri.

Kisses, expLovers!

Tags:

  • Show Comments (0)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

comment *

  • name *

  • email *

  • website *

You May Also Like

Ce mâncăm la Timișoara Street Food Festival?

În perioada 10-13 mai ne-am delectat papilele gustative cu unele dintre cele mai gustose ...

Unde mâncăm în Belgrad

În cautararea unul loc mișto în Belgrad, am descoperit unul dintre cele mai faine ...

The Rock Zanzibar Tanzania

The Rock – Zanzibar

Dacă ați ajuns pe minunata insulă Zanzibar, cu siguranță trebuie să mergeți la restaurantul ...